Beneficiile extraordinare pentru sănătate ale uleiului de cocos sunt recunoscute de oamenii din lumea întreagă şi mulţi adaugă în dieta lor acest superaliment. Comercianţii, conştienţi de cererea imensă care există pentru acest produs, au inundat piaţa cu nenumărate mărci de ulei de cocos, unele foarte ieftine, dar extrem de slabe din punct de vedere al calităţilor nutritive, dacă nu chiar periculoase pentru sănătate.
Din păcate, ca şi în cazul uleiului de măsline extravirgin, care este unul dintre cele mai contrafăcute produse alimentare din lume, şi uleiul de cocos poate fi de acest fel.
Iată la ce trebuie să fii atent când cumperi uleiul de cocos de pe piaţă:
Să fie ulei de cocos virgin sau extravirgin
E o mare diferenţă între uleiul de cocos „100% natural” sau „pur” şi „extravirgin” sau „virgin”. Uleiul de cocos virgin este minim procesat şi îşi păstrează nealterate calităţile, pe când cel convenţional poate fi procesat termic şi chimic, pierzându-şi astfel cea mai mare parte din fitonutrienţii care fac din uleiul de cocos un superaliment.
Uleiul de cocos extravirgin prezintă diferenţe importante faţă de uleiul de cocos denumit natural, sau pur: se stoarce pulpa proaspătă sau se storc fulgii uscaţi, se presează o dată sau de mai multe ori, diferă felul cum este extras sau metoda de filtrare. Bineînţeles, totul se reduce în cele din urmă la beneficiile pe care le are pentru sănătate ceea ce rezultă după diversele procedee. Virgin sau extravirgin descriu un ulei minim procesat şi care îşi păstrează nealterate calităţile. Descoperă Uleiul de cocos presat la rece VivaCoco.
Să fie ulei de cocos extras sau presat la rece
Principala diferența între uleiul de cocos obișnuit şi cel virgin sau extra-virgin constă în procesul de extracție. Uleiul de cocos virgin sau extra-virgin este obținut doar prin procedee mecanice, fără a fi tratat termic sau chimic, ceea ce îi menține intacte toate proprietățile fizico-chimice şi organoleptice. Extracția prin presarea la rece asigură conservarea tuturor calităților sale, adică un conținut ridicat de grăsimi sănătoase, de vitamina E, de minerale şi de antioxidanți.
De ce este uleiul de cocos VivaCoco un produs premium?
Să aibă aromă şi gust de nucă de cocos
Atunci când nu are gust de nucă de cocos, uleiul a fost supus unui proces de rafinare, filtrare, albire şi dezodorizare care are însă ca efect şi pierderea celor mai multe dintre proprietățile sale. De multe ori, aceste procedee contribuie şi la apariția în uleiul de cocos a periculoaselor grăsimi de tip trans care există în uleiurile rafinate din comerț.
Să fie ambalat într-un recipient de sticlă şi nu de plastic
Un ulei de calitate este întotdeauna comercializat în borcane de sticlă. Un recipient de plastic alterează nu doar gustul, ci şi calitățile produsului. Cantitatea de antioxidanţi se diminuează semnificativ, uleiul râncezește mai repede şi mai ușor, iar aroma caracteristică se pierde. De multe ori, un ambalaj ieftin de plastic poate fi un indicator al unui ulei de calitate îndoielnică, produs industrial într-un mediu nepotrivit pentru a-i fi conservate calitățile cu care natura l-a înzestrat.
Citește și: Scrisoare către cititori
Uleiul de cocos organic este controlat cu mare atenție pe tot parcursul producției, transportului şi comercializării, astfel încât poţi avea garanția că şi-a păstrat intacte toate calitățile.
Să aibă un preț corect
Un preţ foarte mic e adesea o dovadă a faptului că uleiul a fost produs, ambalat şi transportat în condiții improprii. În plus, poate exista suspiciunea că, aşa cum au demonstrat analizele efectuate pe diversele mărci de ulei de măsline extra-virgin aflate în comerț, şi în cazul uleiului de cocos, acesta poate fi falsificat prin amestecarea cu alte sortimente de ulei mai ieftine. Un ulei de cocos organic, chiar dacă mai scump, îţi oferă siguranța că nu ai aruncat banii pe fereastră.
Să nu prezinte reziduuri de pulpă sau alte impurităţi
Uleiul de cocos care nu a fost procesat corespunzător poate conţine resturi de pulpă din nuca de cocos şi riscă să râncezească uşor sau să-şi piardă din proprietăţi într-un timp extrem de scurt. Uleiul de cocos presat la rece are o perioadă de valabilitate de 2 ani dacă este depozitat la loc uscat, ferit de lumină sau de acţiunea directă a razelor solare, şi borcanul stă nedesfăcut, sau de 3 luni dacă a fost deja desfăcut.
Articol preluat de pe One.ro
Acum nu mai este nevoie să călătoriți până la capătul globului pentru a obține gustul delicios al tropicelor! Uleiul VivaCoco, presat la rece, aduce gustul tropicelor direct din India acasă la dumneavoastră!
Comandă uleiul tău de cocos preferat de pe https://uleicocosromania.ro/shop-ulei-de-cocos/
0 Comments
Leave a reply
You must be logged in to post a comment.