Marturii nunta – ulei cocos

Marturii nunta – ulei cocos
martie 11, 2019 Sabina

Dacă te-ai hotărât să oferi invitaților tăi o parte din fericirea și emoția ta, îți propunem o listă cu mărturii inedite pentru nuntă, atât cu o valoare simbolică, pentru a păstra vechea tradiție, cât și cu o valoare practică, care să garanteze zâmbetele tuturor celor dragi ție.

Astăzi, puțini sunt cei care cunosc cu adevărat istoria mărturiilor de nuntă. În spatele acestor simboluri ale iubirii pe care mirii le oferă în semn de recunoștință invitaților care iau parte la evenimentul mult așteptat, se află o poveste frumoasă din istoria omenirii, cu o simbolistică aparte, care a reușit să aducă în timp un parfum special nunților și să pună bazele unei adevărate tradiții în acest sens.

Chiar și etimologia cuvântului care definește aceste cadouri rămâne de mare importanță. Termenul de “mărturie” face trimitere la relația specială dintre miri și invitații cărora trebuie să li se “confeseze”, cărora trebuie să le declare iubirea față de cel ales în viață, ca un soi de spovedanie, de mărturisire sacră.

O tradiție începută de aristocrația europeană, mărturiile au fost inițial prețioase cuburi de zahăr, așezate în cutiuțe opulente, ca simbol al bunăstării. Mai târziu, ele au luat forma migdalelor învelite în ciocolată, simbol al vieții de cuplu, dulce-amăruie. Astăzi, proaspăt căsătoriții se întrec în a le mulțumi oaspeților prin cadouri cât mai originale. Pentru că nu ai vrea să le dăruiești încă un obiect nefolositor pe care să-l arunce în fundul unui dulap, fii sigură că alegi un cadou ingenios și folositor, dar care să vă reprezinte.

Pentru a fi cât mai inspirată, alegerea de marturii inedite de nunta de către miri ar trebui să vizeze atât personalitatea acestora, cât și tematica nunții. În cele din urmă, important este ca acestea să rămână originale, și folositoare în același timp, pentru cei care le primesc.

Pentru mai multe detalii ne puteți suna la 0770 155 208 sau ne puteți scrie la contact@uleicocosromania.ro

 

0 Comments

Leave a reply