Șase motive pentru care uleiul de cocos este un miracol al naturii

Șase motive pentru care uleiul de cocos este un miracol al naturii
martie 21, 2019 Sabina

Uleiul de cocos, considerat un miracol al naturii, are proprietăți medicinale uimitoare și înlocuiește cu succes alte produse folosite în gospodărie, fiind o alternativă accesibilă și sănătoasă pentru anumite produse alimentare și pentru îngrijirea personală, potrivit leaflifestyle.com.

Uleiul de cocos este ideal pentru prăjit

Pentru alegerea uleiului de gătit, este important să se țină cont de grăsimile pe care acesta le conține şi de modul în care rezistă la temperaturile înalte din timpul prăjirii alimentelor. Aproape toate uleiurile vegetale polinesaturate, precum cel de floarea-soarelui, de soia, porumb şi rapiță, nu rezistă la prăjiri repetate, grăsimile trans pe care le conțin descompunându-se în substanțe nocive. Uleiul de cocos face parte din categoria celor care rezistă la temperaturi înalte, datorită unui conținut de grăsimi saturate în proporție de 92%, ceea ce explică şi consistența solidă a acestuia la temperatura camerei.

 Gustările care conțin ulei de cocos sunt o excelentă sursă de energie

Uleiul de cocos conține o formă unică de grăsimi saturate, cunoscute ca trigliceride cu lanț mediu (MCT). Spre deosebire de alte grăsimi saturate, MCT sau acizii grași energizează organismul și nu îngrașă, motiv pentru care gustările cu ulei de cocos sunt o alternativă sănătoasă pentru gustarea de după-amiază.

Ideal pentru protecție solară

“Primele loțiuni de bronzare și de protecție solară apărute pe piață conțineau ulei de cocos, ca ingredient de bază. Chiar și astăzi numeroase loțiuni de protecție solară au formule ce conțin ulei de cocos. Acesta are abilitatea uimitoare de a vindeca pielea și de a împiedica efectele dăunătoare ale radiațiilor UV asupra pielii. Unul dintre motivele pentru care este atât de eficient pentru protecția pielii îl constituie proprietățile sale anti-oxidante, care împiedică arsurile și atacul oxidativ, ce contribuie la apariția cancerului de piele”, a spus doctorul Bruce Fife, în cartea “Virgin Coconut Oil – Nature’s Miracle Medicine”.

Stimulează sistemul imunitar

Uleiul de cocos atacă bacteriile ce cauzează carii, fiind un antibiotic natural ce ar putea fi încorporat în produsele pentru îngrijirea dinților. De asemenea, oamenii de știință au pus în evidență proprietățile sale antimicrobiene, iar cercetări recente au descoperit potențialul acestuia de a preveni și trata maladia Alzheimer, bolile de inimă și alte boli inflamatorii.

Pentru o piele și un păr mai sănătos

Uleiul de cocos este un balsam de păr eficient, care hidratează părul și acționează ca o barieră protectoare împotriva radicalilor liberi şi poluării din mediul înconjurător. Uleiul de cocos este bogat în antioxidanţi şi abundă în agenţi antibacterieni. Abilitatea sa de a netezi tenul îl transformă într-o loțiune hidratantă împotriva îmbătrânirii, fiind ideal împotriva ridurilor, cicatricilor şi vergeturilor.

Ține insectele la distanță

Uleiul de cocos aplicat pe piele ține insectele la distanță și are proprietăți cicatrizante și antibacteriene. Extrem de versatil, uleiul de cocos poate înlocui, de asemenea, cremele antiacneice, antifungice, șampoanele antimătreaţă şi balsamul de păr, cremele împotriva eczemelor, hemoroizilor şi psoriazisului, loțiunile solare și balsamul de buze.

Te invităm să descoperi uleiul de cocos VivaCoco, presat la rece, 100% natural, ambalat și importat în India: Shop

 

 

 

 

Articol scris de Teodora Nicolau

preluat de pe mediafax.ro

 

0 Comments

Leave a reply